Șapte partide au pus pe listele electorale din anumite județe doar bărbați. PMP, partidul cel mai discriminatoriu

Șapte partide au pus pe listele electorale din anumite județe doar bărbați. PMP, partidul cel mai discriminatoriu
Publicat: 15/11/2016, 07:10
Actualizat: 26/03/2019, 10:02

Femeile constituie aproape o treime din candidații în alegerile parlamentare din 2016 (29%), după cum reiese din analiza realizată de Coaliția pentru Egalitate de Gen asupra listelor de candidați depuse de partidele politice pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016. În analiză au fost incluse listele formațiunilor politice care au înregistrat liste de susținători la nivel național (11 partide), precum și candidații independenți. Nu au fost analizate listele partidelor cu candidați în câteva circumscripții (precum Partidul Verzilor, PACT, BUN, Partidul Vrancea Noastră ș.a.) și nici listele depuse de către organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale.

Ponderea femeilor candidate pentru cele 11 partide analizate este: 28% pentru Camera Deputaților și 32% pentru Senat.

”Este îngrijorător că în mai multe circumscripții din țară a fost încălcată legea electorală, care obligă partidele ca pe listele de candidați să existe reprezentarea ambelor sexe (cel puțin o femeie/cel puțin un bărbat), iar acest fapt nu a fost semnalat de nici o instituție publică până în acest moment. Am constatat că există liste de candidaturi la nivel de circumscripție ce nu respectă Legea nr.208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, care prevede la art. 52., alin. 2: «Listele de candidați pentru alegerea senatorilor și deputaților trebuie întocmite astfel încât să asigure reprezentarea ambelor sexe, cu excepția listelor care conțin un singur candidat»”, atrage atenția Coaliția pentru Egalitate de Gen.

Listele cu mai mult de un candidat alcătuite exclusiv din candidați de sex masculin, admise de birourile electorale de circumscripție, sunt: ALDE Alba, Buzău și Diaspora, USR Dâmbovița, PMP Ialomița, PRU Mehedinți, PER București pentru Camera Deputaților și PNL Covasna, PRU Alba și Mehedinți, PRM Alba, Dolj și Harghita, PER Buzău, Dâmbovița și București, PMP Harghita, Ialomița și Sibiu pentru Senat.

”Solicităm birourilor electorale de circumscripție menționate și Biroului Electoral Central, pe această cale, să explice motivele pentru care listele au fost admise fără a îndeplini condițiile din legea electorală”, cere organizația.

Pe partide, cea mai bună reprezentare a femeilor, ca pondere din totalul candidaților, o are Partidul Socialist Român cu 41,5%, iar cea mai slabă Partidul Mișcarea Populară cu 24% . În rândul candidaților independenți regăsim numai 7 femei din totalul de 37 de candidați înscriși (19%). Toate cele șapte candidate independente candidează pentru un loc în Camera Deputaților.

Potrivit raportului, pe listele Partidului Social Democrat (PSD), femeile reprezintă 29% din candidații la ambele camere, cu 10 procente mai puțin decât estimările făcute de unii lideri social-democrați, printre care președintele partidului, Liviu Dragnea. Pe listele Partidului Național Liberal (PNL), femeile reprezintă un procent de 26% din candidații la ambele camere, în condițiile în care liberalii, în frunte cu președinta Alina Gorghiu, au inițiat un proiect de lege prin care partidele politice urmau să fie obligate în alegeri să prezinte liste cu cel puțin o treime din candidaturi ale femeilor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Traficul pe Valea Oltului va fi suspendat timp de o lună. Se fac defrișări pentru...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Ordinul UE, lege și în România. Se montează obligatoriu pe mașină de la 1 iulie...
Suntem spionați tot timpul. Oamenii care văd tot ce facem
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Ce hoteluri oferă transferuri gratuite de la aeroport cu elicopterul?
×